Trei bărbați au murit într-un grav accident produs în județul Constanța

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 27 şi 35 de ani, au murit după ce au ajuns cu BMW-ul în care se aflau într-un șanț. Accidentul ar fi avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au fost descoperiți abia în această dimineață, din cauza că în zonă a fost ceață, iar vizibilitatea a fost foarte redusă.

Ian 8, 2023 - 10:26
Urmărește-ne peGoogle news
Trei bărbați au murit într-un grav accident produs în județul Constanța
Foto: Captura video Ziua De Constanta

Sfârșit cumplit pentru trei tineri din Constanța care se aflau într-un BMW. Au murit după ce au ajuns cu mașina într-un șanț la ieșirea din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța.

Accidentul a fost anunțat la 112 duminică dimineața. Odată ajunși la fața locului, salvatorii și polițiștii au descoperit un autoturism răsturnat pe marginea drumului.

În interior se aflau trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 35 de ani. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au putut face nimic pentru a-i readuce la viață.

Accidentul a avut loc la ieşire din localitatea Cuza Vodă spre Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța.

Autoturismul implicat în accident este un BMW înmatriculat în judeţul Constanţa, scrie presa locală.