Turcia a impus o taxă turistică de la 1 ianuarie 2023

Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism, transmite Novinite.

Ian 2, 2023 - 17:30
Urmărește-ne peGoogle news
Turcia a impus o taxă turistică de la 1 ianuarie 2023
Imagine cu caracter ilustrativ

Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică.

Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.

Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că ar afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică.

În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turişti străini au venit în Turcia.