Un bărbat a murit de Revelion, după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni, la Iași

Un bărbat a murit chiar în noaptea de Revelion, după ce o mașină a a intrat într-un grup de pietoni, în Cotnari, județul Iași. Un alt bărbat și un copil au ajuns la spital, cu răni serioase.

Ian 1, 2023 - 11:42
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat a murit de Revelion, după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni, la Iași
Foto: ISU Iași/ imagine cu caracter ilustrativ

În urma accidentului produs în localitatea Cotnari, două dintre victime au suferit fracturi, iar cea de-a treia a fost găsită inconştientă.

„În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, pietoni loviţi de un autoturism. Două sunt conştiente, cu fracturi, şi una este inconştientă. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat şi două ambulanţe tip B şi C de la SAJ Iaşi", spunea Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a precizat că a treia victimă, o persoană în vârstă de 42 ani, a suferit un traumatism cranio cerebral sever şi un stop cardio respirator. Medicul de pe ambulanţa sosită din oraşul Târgu Frumos a declarat ulterior decesul.

Potrivit Dianei Cimpoeşu, una dintre victime, un bărbat de 39 ani, a fost diagnosticat de medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi cu traumatism cranio cerebral, traumatism cranio facial, fractură de membre superioare.

A treia victimă, un copil 14 ani, a suferit un traumatism cranio cerebral, fractură de gambă stângă, fiind dirijat la UPU de la Spitalul pentru Copii.

Sursa: Știrile ProTV.ro