Kelemen Hunor, despre rezultatele recensământului: Se vede un declin demografic semnificativ, care afectează atât maghiarii, cât şi românii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că populaţia maghiară din România depăşeşte net cifra de un milion, în condiţiile în care aproape 2,5 milioane de cetăţeni nu şi-au declarat naţionalitatea la recensământul din România, iar printre aceştia proporţia maghiarilor este cu siguranţă la fel ca în cazul celor care şi-au declarat naţionalitatea, deci nu se poate vorbi de o scădere de 250.000 de persoane, relatează agenția ungară MTI, citând portalul de ştiri Maszol.ro.

Dec 31, 2022 - 08:55
Urmărește-ne peGoogle news
Kelemen Hunor, despre rezultatele recensământului: Se vede un declin demografic semnificativ, care afectează atât maghiarii, cât şi românii
Foto: Guvernul României

Politicianul a dat o declaraţie vineri portalului de ştiri transilvănean Maszol.ro despre rezultatele recensământului din România, ale cărui date preliminare au fost publicate de Institutul Naţional de Statistică, scrie HotNews.ro. Conform rezultatelor, 1.002.200 de persoane s-au declarat maghiari, ceea ce înseamnă că minoritatea maghiară reprezintă 6% din populaţia care a răspuns la această întrebare. La ultimul recensământ din 2011, 1.227.623 de persoane s-au declarat maghiari.

Potrivit preşedintelui UDMR, în general se vede un declin demografic semnificativ, care îi afectează în proporţii aproximativ egale pe maghiari şi pe români, iar acest declin demografic, în opinia sa, durează de 32 de ani. El consideră că datele preliminare oferă o imagine realistă a situaţiei maghiarilor din România.

„Suntem peste un milion de oameni şi nu putem vorbi de o scădere de aproximativ 250.000, deoarece aproape 2,5 milioane de cetăţeni nu şi-au declarat naţionalitatea, iar printre aceştia proporţia maghiarilor este cu siguranţă la fel ca în cazul celor care şi-au declarat naţionalitatea, prin urmare legea numerelor mari se aplică şi aici. Cred că suntem cu mult peste un milion”, a declarat Kelemen Hunor.

Potrivit preşedintelui UDMR, „nu există motive de sărbătoare, dar nici de panică”. El a subliniat că „această comunitate vrea să trăiască în Transilvania, îşi vede viitorul aici, este o comunitate puternică şi este capabilă să se menţină. Trebuie să i se ofere condiţiile necesare pentru a se menţine, inclusiv cadrul instituţional pentru păstrarea identităţii”, a spus el.

„Nu cred că, pe baza datelor preliminare, ar trebui să fim pesimişti şi nici că am avea motive pentru a sărbători, cred că ar trebui să privim situaţia noastră în mod realist şi să construim pe această bază un viitor pentru cei peste un milion de oameni care trăiesc în Transilvania”, a declarat preşedintele UDMR. 

El a subliniat că merită examinată şi piramida vârstelor populaţiei, pentru că este clar că întreaga populaţie îmbătrâneşte, iar acest lucru este evident valabil şi pentru comunitatea maghiară din România.

El a reamintit că motivul lansării de către UDMR a politicilor sale familiale a fost faptul că statisticile anuale au demonstrat deja necesitatea unor politici publice pe termen lung care să îmbunătăţească indicatorii demografici, să ajute populaţia să îşi asume copii, să ajute familiile tinere să-şi consolideze situaţia materială.

Kelemen Hunor le-a mulţumit maghiarilor din România care şi-au declarat cu mândrie identitatea maghiară şi tuturor celor care au organizat recensământul sau au ajutat în vreun fel la desfăşurarea acestuia.

Sursa: Hotnews.ro