Doi suspecţi de terorism au fost arestaţi în gara Montparnasse din Paris

Doi suspecţi de terorism, care aveau asupra lor nouă butelii de gaz, au fost arestaţi vineri în gara Montparnasse, la Paris, sub suspiciunea de terorism, a declarat o sursă bine informată pentru „Le Figaro”.

Dec 30, 2022 - 21:28
Urmărește-ne peGoogle news
Doi suspecţi de terorism au fost arestaţi în gara Montparnasse din Paris
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Este vorba despre Eric, un francez în vârstă de 51 de ani, şi Abdelwahed, un libian în vârstă de 29 de ani, ambii fiind reţinuţi în jurul orei locale 7.45 anunță g4media.ro. Ei strigau că vor să arunce totul în aer. Suspecții au fost duşi la secţia de poliţie, unde au repetat aceleaşi ameninţări.

În geanta lor, poliţiştii au descoperit cele nouă butelii de gaz, toate pline, dar descrise ca fiind „inofensive”. Cei doi suspecţi nu aveau asupra lor niciun sistem de aprindere.

Aceştia au fost reţinuţi în cadrul unei proceduri deschise pentru „apologia terorismului”.

Aceeași sursă informează că în gară a fost efectuat un control de securitate discret, la care au participat inclusiv geniştii de la laboratorul central al Prefecturii poliţiei.

Potrivit informaţiilor „Le Figaro”, ministrul de interne, Gérald Darmanin, i-a cerut şefului poliţiei, Laurent Nuñez, să întărească fără întârziere securitatea în toate gările.

În septembrie 2016, un comando de femei islamiste a fost anihilat după ce a încercat să arunce în aer un Peugeot 607 încărcat cu butelii de gaz în apropiere de Catedrala Notre-Dame din Paris. Ancheta a stabilit că fanaticele, descrise ca adepte ale ideologiei promovate de organizaţia teroristă Stat Islamic, fuseseră coordonate de la distanţă din Siria.

Recent, un bărbat în vârstă de 69 de ani, foarte bine cunoscut pentru acte de xenofobie, a atacat la Paris un centru cultural al comunității kurde, omorând trei persoane și rănind foarte serios alte trei. Atacul s-a produs foarte aproape de centrul capitalei franceze la Centrul cultural kurd Ahmet-Kaya, la numărul 16, rue d’Enghien.

Suspectul, aflat acum în arestul poliției, a fost identificat ca fiind William M, de naționalitate franceză, pensionar, fost conductor de tren la compania națională de căi ferate. Are deja la activ două tentative de omor, una în 2016 și alta anul trecut.  

Ultima tentativă a fost extrem de spectaculoasă: a atacat cu o sabie personalul dintr-un centru pentru imigranți și a fost condamnat la închisoare, fiind eliberat doar cu trei zile înaintea de comiterea atacului mortal de acum. Sunt în curs de desfășurare cercetările poliției pentru a afla de unde și-a procurat arma și cum a fost posibil ca, fiind sub supraveghere judiciară, să iasă complet de sub radar.