O femeie de naționalitate română, rezidentă de mai mulți ani în provincia italiană Massa-Carra, a murit după ce a suferit un infarct în plină stradă

Tragedia s-a petrecut pe via Marina Vecchia din orașul Massa, în a treia zi de Crăciun în jurul orei 10:40, în apropierea Centrului de Sănătate Mintală din localitate, scrie ziarul italian La Nazione.

Dec 28, 2022 - 22:53
Urmărește-ne peGoogle news
O femeie de naționalitate română, rezidentă de mai mulți ani în provincia italiană Massa-Carra, a murit după ce a suferit un infarct în plină stradă
Imagine cu caracter ilustrativ

Mai mulți oameni au văzut-o pe româncă prăbușindu-se din senin la pământ și au sunat imediat la 112. Personalul medical ajuns la locul tragediei a încercat din răsputeri să o mențină în viață pe femeie, aplicându-i manevre de resuscitare, dar când a văzut că nu reușește, a decis transportarea ei de urgență la spitalul N.O.A. din Massa.

Din nefericire, în drum spre spital inima femeii a cedat definitiv, iar eforturile paramedicilor de a-i salva viața au fost în zadar.

Victima a fost identificată apoi de agenții de la Poliția de Stat. Numele femeii este Rodica Ciubotaru, în vârsta de 65 de ani, de naționalitate română și lucra ca badantă în provincia Massa-Carra.

Din primele informații reiese că îngrijitoarea româncă ar avea unele rude în provincia La Spezia cu care ținea legătura.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele care au dus la decesul femeii.