Un jandarm a fost prima persoană care i-a ajutat pe grecii răniți în autocar, la Pasajului Unirii

Un jandarm bucureștean a fost martor ocular la producerea accidentului rutier în care a fost implicat un autocar cu cetățeni străini, la intrarea în Pasajul Unirii.

Dec 25, 2022 - 20:36
Urmărește-ne peGoogle news
Un jandarm a fost prima persoană care i-a ajutat pe grecii răniți în autocar, la Pasajului Unirii
Foto: Jandarmeria Română

Plutonier adjutant Pălărie Petre, de la Jandarmeria Capitalei, a fost prima persoană la fața locului, aflându-se în timpul liber și, întâmplător, în zona Pasajului Unirii.

Acesta a procedat la oprirea traficului rutier și acordarea primului ajutor, prin evacuarea primelor persoane cu răni mai ușoare din autocar și punerea acestora într-o poziție de siguranță în exteriorul autovehiculului, informează Jandarmeria Română.

„În câteva minute, până la sosirea echipajelor de intervenție medicală și descarcerare, a rupt scaune și alte obstacole, reușind să scoată din autocar persoanele rănite și neîncarcerate, iar în continuare a acordat sprijin forțelor de prim-ajutor ajunse la fața locului.

Cunoscând situația răniților de la interior, a ajutat personalul medical cu informații utile pentru prioritizarea acordării ajutorului medical în funcție de gravitatea rănilor!

Sună ca scenariul unui film cu supereroi, dar Petre spune că e un film pe care nu și-a dorit să-l vadă niciodată, mai ales înainte de Crăciun. Mărturisește că nu a cântărit deloc decizia sa de a interveni, ci a acționat spontan, așa cum instinctul l-a mânat să o facă, după 15 ani petrecuți în slujba oamenilor”, a mai precizat Jandarmeria Română într-un mesaj pe Facebook.