Un bărbat a ajuns la spital după ce mai multe persoane s-au bătut în fața unui hotel din Slatina

O bătaie între şase tineri a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa unui hotel din Slatina, iar în urma conflictului un bărbat de 26 de ani a ajuns la spital.

Dec 25, 2022 - 11:41
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat a ajuns la spital după ce mai multe persoane s-au bătut în fața unui hotel din Slatina
Foto: Poliția Română/imagine cu caracter ilustrativ

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, în jurul orei 00.30, prin apel la 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate într-un scandal, în faţa unui hotel din municipiul Slatina.

“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că între doi tineri, în vârstă de 16 şi 26 de ani, din municipiul Slatina şi patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, din localităţile Brebeni şi Milcov ar fi avut loc un conflict, în urma căruia aceştia s-ar fi agresat fizic. În urma evenimentului, au fost produse pagube materiale, iar tânărul de 26 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a transmis IPJ Olt.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.