Silviu Mănăstire, secretar general adjunct al PNL, și-a agresat iubita acum doi ani și a primit ordin de restricție

Silviu Mănăstire, fost prezentator TV la B1TV și actual secretar general adjunct al PNL, a fost implicat în 2020 într-un scandal de violență domestică, dezvăluie G4Media care citează date din portalul instanțelor de judecată.

Dec 22, 2022 - 21:06
Urmărește-ne peGoogle news
Silviu Mănăstire, secretar general adjunct al PNL, și-a agresat iubita acum doi ani și a primit ordin de restricție
Imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit portal.just, Tribunalul București a impus în 29 iulie 2020 un ordin de restricție, valabil 60 de zile, prin care îi interzicea fostului jurnalist să se apropie la mai puțin de 300 de metri față de iubita sa, faţă reşedinţa acesteia şi locul ei de muncă.

În plângerea depusă în instanță, femeia îl acuza de violență psihologică și fizică. Concret, pe 14 mai 2020, Silviu Mănăstire „a devenit violent pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei dispute casnice și a devenit agresiv față de concubina sa, având un limbaj agresiv inclusiv la adresa organelor de poliție”, potrivit deciziei instanței.

Instanța mai precizează că „pe fondul consumului crescut de băuturi alcoolice (nr. Silviu Mănăstire) își pierde cumpătul și devine impulsiv și agresiv chiar în prezența persoanelor apropiate și are manifestări antisociale chiar în prezența reprezentanților legii iar aceste împrejurări conturează convingerea instanței de apel că integritatea fizică și psihică a apelantei-reclamante a fost pusă în pericol prin actele de violență fizică și psihologică”.

Iubita lui Mănăstire a fost cea care a anunțat forțele de ordine prin apel la 112 despre episodul violent din 14 mai 2020. Aceștia au impus un ordin provizoriu de protecție. Ulterior, plângerii depuse, Judecătoria Sectorul 1 a respins ordinul de protecție, dar decizia a fost întoarsă de Tribunalul București.

În documentele depuse în fața instanței este descris și episodul violent pentru care a fost reclamat Silviu Mănăstire.

„La data de 14.05.2020, pârâtul Mănăstire Silviu a lovit-o pe intimată, în mod repetat cu palmele peste față, a strâns-o de gât, împiedicând-o să respire, a împins-o peste o masă și a amenințat-o că o omoară, în timp ce se aflau la locuința situată în București”.

Potrivit instanței, femeia a declarat că „între părți au existat în mod constant neînțelegeri însă intimata nu a rupt relația deoarece pârâtul i-ar fi luat cartea de identitate și a șantajat-o emoțional.”

La dosarul cauzei s-a aflat și un certificat medico-legal din care a rezultat că femeia „a suferit leziuni traumatice care s-ar fi putut produce la data de 14.05.2020 prin lovirea cu un corp dur care nu necesită zile de îngrijire medicală.” 

Fostul jurnalist nu a fost prezent la termenele de judecată, fiind apărat de un avocat din oficiu. Întrebat de G4Media despre incidentul de acum doi ani, actualul politician a replicat: „din păcate de data asta nu ai subiect. Ne-am certat și ne-am împăcat după 2 săptămâni”.

Victima a refuzat să comenteze incidentul când a fost contactată de G4Media.

Silviu Mănăstire ocupă, din august 2022, funcția de secretar general adjunct al PNL, după ce în primăvară a renunțat la emisiunea pe care o prezenta la B1TV. În ultimii ani, PNL și reprezentanți de la vârful acestei formațiuni politice au condamnat fenomenul violenței domestice și au propus măsuri care să împiedice agresiunile împotriva femeilor.

„Condamn cu fermitate violenţa împotriva femeilor şi comportamentul abuziv, discriminatoriu, intolerabile pentru o societate democratică, bazată pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, transmitea premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă, în 2021, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor.

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, în subordinea căruia se află Silviu Mănăstire, a refuzat să comenteze această situație când a fost contactat de G4Media.

O reacție a oferită însă Raluca Turcan, fost vicepremier al României numit de PNL. „Nicio astfel de faptă nu poate fi apărată. Din păcate, una dintre consecințele pandemiei a fost creșterea numărului de cazuri de violență domestică”, a declarat Turcan.

Întrebată despre o posibilă demitere din funcție, Turcan a răspuns că ceea ce a făcut Mănăstire „este un fapt reprobabil”, dar o posibilă sancține „este o chestiune de decizie la vârful partidelor”.

Sursa: Libertatea