Regizorul Mike Hodges cunoscut pentru filmele Recuperatorul, Flash Gordon și Crupierul, a murit la vârsta de 90 de ani

Moartea lui a fost confirmată pentru The Guardian și publicația comercială din SUA Variety de Mike Kaplan, un producător și prieten vechi al lui Hodges.

Dec 22, 2022 - 10:34
Urmărește-ne peGoogle news
Regizorul Mike Hodges cunoscut pentru filmele Recuperatorul, Flash Gordon și Crupierul, a murit la vârsta de 90 de ani
Foto: Keith Hamshere - © 2004 Paramount Classics

Regizorul s-a stins din viață sâmbătă, la domiciliul său din Dorset. Cauza decesului nu a fost anunțată momentan. Printre filmele celebrului regizor se numără „Croupier”, „The Terminal Man” și „I’ll Sleep When I’m Dead” din 2003, care a fost și ultimul său lungmetraj.

Brian Blessed, actor care a jucat în „Flash Gordon”, i-a adus un omagiu, spunând despre acesta că are o personalitate puternică și o imaginație strălucitoare.

„Flash Gordon este singurul film, în afară de Henry V cu Kenneth Branagh, la care am alergat pentru a începe filmările. Hodges avea o imaginație genială, dar regia lui – uluitoare. O manieră grozavă, o percepție grozavă. Filmul a fost o gură de aer proaspăt”, a spus Blessed, la programul World At Once de la BBC Radio 4.

„Un adevărat maestru. Un talent furios și neliniștit. O operă de necontestat. Am iubit filmele. L-am iubit pe om”, a declarat scriitorul și prezentatorul Matthew Sweet.

„L-am iubit atât de mult pe acest om. Poetul metafizic al cinematografiei britanice și un om generos, genial, amabil și implicat politic”, a spus prezentatoarea Ftont Row, Samira Ahmed.

Hodges s-a născut în 1932, la Bristol. Nu s-a ocupat întotdeauna de cinematografie, lucrând și ca expert contabil  și stând doi ani la bordul unui vânător de mine al Marinei Regale în porturile de pescuit din nordul Angliei.

În industria de divertisment, Hodges a fost la început operator de teleprompter pentru televiziune, lucru care l-a condus la producția și regia de știri și seriale documentare.

Primul lungmetraj regizat a fost lansat în 1971 și a fost o adaptare a romanului „Get Carter” a lui Ted Lewis. Protagonistul filmului a fost Sir Michael Caine, în rolul unui gangster londonez care își caută propria formă de justiție, după ce fratele său a fost ucis.