Cetățeanul afgan care a evadat dintr-un centru din Arad a fost prins de poliție în apropierea graniței cu Ungaria

Poliția a anunțat vineri, 16 decembrie, în jurul prânzului, că au prins bărbatul de cetățenie afgană fugit dintr-un centru din județul Arad.

Dec 16, 2022 - 13:55
Urmărește-ne peGoogle news
Cetățeanul afgan care a evadat dintr-un centru din Arad a fost prins de poliție în apropierea graniței cu Ungaria

”Astăzi, 16.12.2022, în cadrul activităților specifice organizate pentru prinderea bărbatului care a fugit din Centrul de Cazare a Străinilor din localitatea Horia, județul Arad, șeful Postului de Poliție Zimandu Nou a primit o informație, privind prezența unei persoane suspecte, în zona de vegetație, cuprinsă între orașul Curtici și comuna Zimandu Nou.

La fata locului, s-au deplasat polițiști ai IPJ Arad și jandarmi din cadrul GMJ Timișoara, care l-au depistat și identificat pe cel în cauză.

Acesta nu a opus rezistență, la momentul depistarii și imobilizării”, a transmis IGPR.

Reamintim că un cetăţean din Afganistan, cazat la Centrul de cazare a străinilor din judeţul Arad, a plecat miercuri, 14 decembrie, din centrul de cazare şi nu a mai revenit.

Potrivit presei locale, acesta ar avea legături cu mişcarea talibană.