Compania Națională de Drumuri a decis să-și mute banii din conturile BCR

Instituțiile de stat au început oficial, boicotarea companiilor austriece. Vizate sunt în primul rând instituțiile financiare, BCR și Raiffeisen Bank.

Dec 13, 2022 - 11:07
Urmărește-ne peGoogle news
Compania Națională de Drumuri a decis să-și mute banii din conturile BCR
Imagine cu caracter ilustrativ

omânia ia primele măsuri după ce Austria a respins aderarea țării noastre la Schengen. Compania Națională de Drumuri (CNAIR) a decis să-și mute banii din conturile Băncii Comerciale Române (BCR), deținută de grupul austriac Erste.

CNAIR a hotărât să migreze către CEC, instituție financiară cu capital românesc, a dezvăluit pentru RomâniaTV.net Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al instituției de stat.

Prin banca austriacă, cei de la CNAIR rulau cel puțin 12 miliarde de lei, anual.

„Am încercat să găsim o variantă mai bună pentru CNAIR. Este o decizie administrativă a noastră”, a declarat Cristian Pistol, șeful CNAIR, care a înlocuit-o în funcție pe Mariana Ioniță.

În decembrie 2021, CEC Bank era a șasea bancă din sistem cu o cotă de piață de 7,9%, active de 50,6 miliarde de lei. De asemenea, avea cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale. Ministerul de Finanțe este acționar majoritar la CEC.