Bărbat arestat, după ce a filmat în secret în dușurile pentru femei de la o baie termală din Germania

Două femei l-au surprins pe bărbatul de 46 de ani în zona de saună a unei băi termale din centrul orașului Köln, în timp ce le filma în secret făcând duș, relatează Bild. Suspectul a fost reținut.

Dec 10, 2022 - 23:11
Urmărește-ne peGoogle news
Bărbat arestat, după ce a filmat în secret în dușurile pentru femei de la o baie termală din Germania
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Primul caz a fost semnalat pe 8 septembrie, la ora 22.00. O tânără de 24 de ani a sesizat o cameră plasată pe pardoseala din duș, sub peretele despărțitorului dintre cabine Ea a raportat incidentul unui angajat al băilor termale și a sesizat poliția. Individul a fugit înainte să apară ofițerii.

︎Al doilea caz s-a petrecut pe 23 octombrie. O altă femeie, 23 de ani, a observat o pungă ciudată de cosmetice în cabina de duș. Privind mai de aproape pachetul, a dat de camera ascunsă înăuntru. A alertat poliția. Ca și în primul caz, chiar înainte de sosirea poliției, bărbatul a reușit să fugă.

Pe 30 noiembrie, pe baza mărturiilor martorilor celor care frecventează baia termală, suspectul a fost identificat. Bărbatul și-a angajat un avocat și s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Sursa: Libertatea.ro