O agenție a băncii austriece Raiffeisen a fost vandalizaztă

Polițiștii clujeni au demarat cercetări vineri în contextul inscripționării unor mesaje pe fațada unei clădiri în interiorul căreia funcționează o filială bancară unde persoane necunoscute au scris mesajul ”Nazi bank”, ca reacție la votul împotrivă al Austriei la aderarea României la spațiul Schengen.

Dec 9, 2022 - 21:41
O agenție a băncii austriece Raiffeisen a fost vandalizaztă
Foto: Cluj24.ro

Sucursala aparține Raiffeisen Bank și este în cartierul Mănăștur. Raiffeisen este bancă austriacă.

”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliției au demarat verificări din oficiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale, aspecte care urmează a fi înaintate unității de parchet.

Menționăm că până în prezent nu au fost depuse plângeri, în continuare, rezultatele verificărilor urmând a fi analizate de reprezentanții parchetului, în ceea ce privește derularea ulterioară a cercetărilor, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate.

Totodată, precizăm faptul că la nivelul unității de poliție au fost analizate și organizate activități specifice, pentru combaterea unor viitoare astfel de evenimente”, a precizat IPJ Cluj.