De la 1 ianuarie 2023, pensia minimă garantată va ajunge la 1125 de lei

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul deja celebrei Ordonanțe de Urgență prin care sunt majorate veniturilor românilor, în special a celor vulnerabili.

Dec 9, 2022 - 18:08
Dec 9, 2022 - 19:59
Urmărește-ne peGoogle news
De la 1 ianuarie 2023, pensia minimă garantată va ajunge la 1125 de lei
Foto: 7Media / Imagine cu caracter ilustrativ

Documentul prezintă în detaliu toate măsurile prevăzute pentru 2023, de la creșterea punctului de pensie, la ajutoarele acordate de stat pentru persoanele cu venituri mici, inclusiv la plata facturilor la energie.

În privința pensiilor, având în vedere că, din prima zi a anului viitor, punctul de pensie se va majora cu peste 10%, conform documentului lansat în dezbatere și care, pentru a intra în vigoare, trebuie adoptate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial, astfel că pensia minimă garantată va ajunge la 1.125 de lei.

Proiectul de OUG pus în dezbatere acum la Finanțe stabilește că punctul de pensie ajunge de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Cât despre indemnizația socială pentru pensionari (așa-zisa pensie minimă garantată) va fi de 1.125 de lei, de la 1 ianuarie.

Pensii 2023. Proiectul de față cuprinde mai multe măsuri ce vizează pensionarii față de cele anterior prezentate, printre care și un sprijin destinat celor cu pensii mici, ce va fi acordat între 600 și 800 de lei. Reamintim că și în 2022, pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei au primit de la stat, în luna iulie, un ajutor financiar unic în valoare de 700 de lei.

Aceste măsuri sunt necesare, spunea premierul săptămâna trecută, deoarece “perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută”.