VIDEO: Sunt inundații devastatoare în Portugalia - Ploile torențiale au făcut prăpăd în Lisabona

Sunt inundații devastatoare în Portugalia. O femeie de 55 de ani a murit înecată în pivniță, după ce ploile torențiale au făcut prăpăd în Lisabona. Peste 100 de oameni și-au abandonat locuințele, iar sute de mașini s-au ales cu pagube serioase.

Dec 9, 2022 - 12:58
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Sunt inundații devastatoare în Portugalia - Ploile torențiale au făcut prăpăd în Lisabona
Foto: Captură Video

Meteorologii spun că sunt cele mai devastatoare viituri din ultimii 20 de ani. Toată țara se află în continuare sub alertă galbenă de ploi torențiale. 

„Deplângem moartea unei persoane, în vârstă de circa 55 de ani, care se afla într-o pivniţă care a fost inundată", a declarat comandantul protecţiei civile, André Fernandes, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a sfătuit populaţia să rămână în locuinţe "în perioadele cu precipitaţii torenţiale".

Ploile abundente, care au provocat inundaţii în mai multe cartiere din Lisabona, au avariat numeroase autoturisme, în timp ce mai multe gări, tuneluri şi drumuri din capitală au fost închise.

Această situaţie "arată provocarea şi pericolul schimbărilor climatice", a declarat primarul Lisabonei, Carlos Moedas, precizând că anul viitor va începe construcţia de tuneluri subterane pentru drenarea apelor pluviale.