Ziua Internațională Anticorupție - Campania ONU: Unirea lumii împotriva corupției

Data de 9 decembrie marchează Ziua Internațională Anticorupție, iar tema din acest an este „Unirea lumii împotriva corupției". Aceasta este o reamintire pentru fiecare dintre noi de a ne exprima în mod activ și de a acționa împotriva corupției.

Dec 9, 2022 - 06:39
Dec 9, 2022 - 07:02
Urmărește-ne peGoogle news
Ziua Internațională Anticorupție - Campania ONU: Unirea lumii împotriva corupției
Foto: ONU/ Twitter

Organizația Națiunilor Unite organizează o campanie ce va avea loc în perioada 5-9 decembrie, dând startul unei campanii de un an pentru a marca aniversarea a 20 de ani de existență a UNCAC (Convenția ONU împotriva corupției).

„Pe parcursul anului viitor, culminând cu IACD 2023, vom reflecta asupra unei lumi îmbunătățite datorită impulsului colectiv oferit de Convenție și, în mod esențial, asupra lacunelor care rămân pentru a ne asigura că acesta este un mecanism cu adevărat puternic în anii următori”, declară ONU.

Campania va avea loc și în mediul online, unde oamenii pot folosi hashtag-urile #UnitedAgainstCorruption și #IACD2022 pe toate platformele digitale pentru a face cunoscută Ziua Internațională Anticorupție. Hashtag-ul #UNCAC20 va fi utilizat pentru a marca UNCAC la 20 de ani, pe tot parcursul anului 2023.

Corupția este un comportament necinstit al celor aflați în poziții de putere. Cei care abuzează de puterea lor pot fi persoane fizice sau pot proveni din instituții, cum ar fi firme sau guverne. Ea poate fi realizată prin mai multe modalități, inclusiv oferirea sau acceptarea de mită sau de cadouri, dubla negociere, fraudarea, delapidarea, șpaga, etc.

Adunarea Generală a adoptat, la 31 octombrie 2003,  Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției și a solicitat Secretarului General să desemneze Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) ca secretariat pentru Conferința statelor părți la convenție.

Adunarea a desemnat, de asemenea, data de 9 decembrie drept Ziua internațională anticorupție, pentru a crește gradul de conștientizare a corupției și a rolului Convenției în combaterea și prevenirea acesteia. Convenția a intrat în vigoare în decembrie 2005.

Transparency International este una dintre cele mai cunoscute organizații care se ocupă de combaterea corupției în țări din întreaga lume. Aceasta a fost fondată de Peter Eigen, un funcționar al Băncii Mondiale care a fost martor al impactului negativ al corupției în Africa de Est și a decis să înființeze o organizație non-profit pentru a face mai multă lumină asupra acestei probleme.

În prezent, acesta găzduiește Conferința internațională anticorupție la fiecare doi ani pentru a reuni societatea civilă, birocrații, organizațiile non-profit și liderii politici pentru a discuta problemele pe care corupția le crează. În 2020 a organizat prima sa conferință virtuală, care poate fi urmărită online.

Transparency International a dezvoltat, de asemenea, Indicele de percepție a corupției, în anul 1995, pentru a măsura corupția în diferite sectoare și practici din diverse țări și pentru a le clasifica comparativ. În prezent, indicele colectează date din 180 de țări. Alte organizații, precum Banca Mondială, colectează, de asemenea, date despre corupție prin intermediul indicatorilor lor de guvernanță la nivel mondial.

Indicele de Percepţie a Corupţiei publicat de Transparency International arată că 131 de state din cele 180 analizate nu au făcut progrese semnificative în ceea ce privește combaterea corupției, în ciuda angajamentelor luate la nivel oficial. În utimul deceniu, România nu face excepție.

Clasamentul este realizat prin acordarea unui număr de puncte, de la 0 la 100, unde 0 înseamnă „foarte corupt“, iar 100 „deloc corupt“. Cu 42, 43, respectiv 45 de puncte, Bulgaria, Ungaria şi România ocupă primele trei locuri în topul privind indicele de percepţie a corupţiei în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

„Percepţia cu privire la corupţia din sectorul public din România este neschimbată de zece ani. Cu doar 45 de puncte din 100, România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria. Percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară nu doar de la un an la altul, ci şi prin comparaţie cu rezultatele din anul 2012, când România avea 44 de puncte din 100“, au transmis reprezentanţii Transparency International.

Sursa: Știrile TVR