Frontex anchetează poliţia bulgară, pentru că ar fi ţinut migranţi într-o cuşcă

Agenţia UE pentru protecţia frontierelor, Frontex, a declarat joi că va examina informaţii conform cărora poliţişti bulgari ar fi închis migranţi într-o cuşcă, relatează AFP.

Urmărește-ne peGoogle news
Frontex anchetează poliţia bulgară, pentru că ar fi ţinut migranţi într-o cuşcă
Foto: Frontex/ Imagine cu caracter ilustrativ

O investigaţie efectuată de mai multe mass-media europene susţine că migranţi au fost închişi într-o cuşcă improvizată la graniţa bulgară cu Turcia "sub privirea" agenţilor Frontex.

"Frontex tratează cu seriozitate orice raport de presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale", a declarat agenţia cu sediul la Varşovia.

Acuzaţiile provin dintr-o anchetă publicată joi de ziarul Le Monde în parteneriat cu organizaţia Lighthouse Reports şi alte mass-media europene.

Frontex a declarat pentru AFP că, de anul trecut, biroul său pentru drepturi a înregistrat zece "incidente grave" care ar fi avut loc la graniţa bulgaro-turcă.