Ambasadoarea Austriei la București, convocată la MAE

Ambasadoarea Austriei la București a fost convocată la Ministerul de Externe pentru un ”protest” față de votul negativ privind aderarea României la Schengen. MAE amenință că veto-ul ”va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale”.

Dec 8, 2022 - 21:17
Dec 8, 2022 - 21:18
Urmărește-ne peGoogle news
Ambasadoarea Austriei la București, convocată la MAE
Foto: MAE/Facebook

Într-un comunicat transmis joi, MAE consideră că votul negativ dat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen este „complet injust şi lipsit de orice motivare obiectivă“, mai ales în condiţiile în care România a acţionat cu deschidere şi transparenţă în relaţia cu toţi partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022.

„Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre şi în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne şi celorlalte autorităţi din Austria argumente convingătoare, realiste şi pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică, cât şi elemente concrete privind protejarea frontierei externe a UE“, arată MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe apreciază că invocarea de către partea austriacă a problemei creşterii fluxului migraţionist, ca justificare a opoziţiei faţă de aderarea României la Schengen, este inacceptabilă, incorectă şi injustă. „Dimpotrivă, România contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiaţi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toţi partenerii europeni şi euroatlantici“, mai arată sursa citată.

La scurt timp după eșecul suferit de România, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea ambasadoarei Republicii Austria la Bucureşti la sediul MAE, pentru a i se comunica poziţia României cu privire la aderarea la spaţiul Schengen şi protestul MAE faţă de atitudinea nejustificată şi inamicală a Austriei, „care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale“.

„Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenţei unor relaţii diplomatice îndelungate, cu o tradiţie de peste 100 de ani, între ţările noastre, precum şi al cooperării bilaterale substanţiale în special în domeniul economic - Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanţi ai României şi al doilea investitor străin pe piaţa românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional şi european, precum şi coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internaţional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei“, a anunțat MAE.

De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm faţă de acuzaţiile exprimate de autorităţile austriece cu privire la aşa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmaţii care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea.

„În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii româneşti implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, ca parte esenţială a consolidării securităţii interne a Uniunii Europene în ansamblul său. MAE reaminteşte faptul că în toată această perioadă partea română a acţionat ferm, prin demersuri concrete şi complexe, reuşind cu succes înlăturarea obiecţiilor Regatului Ţărilor de Jos şi Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, aşa cum a fost clar menţionat de partea olandeză în cadrul reuniunii“, se arată în comunicat.