România, obligată să achite o parte din producția filmului american The contractor

Statul român, obligat să achite o parte din producția filmului american „The contractor”, realizată în România.

Dec 5, 2022 - 06:53
Dec 5, 2022 - 06:55
Urmărește-ne peGoogle news
România, obligată să achite o parte din producția filmului american The contractor
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

În iunie 2018, guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat o Hotărâre de Guvern ce prevedea că se putea acorda un ajutor de stat pentru a acoperi maximum 45% din cheltuielile eligibile pentru producția de film, efectuate pe teritoriul României.

Un an mai târziu, implicată în realizarea peliculei americane de acțiune „The contractor” cu actorul Chris Pine în rol principal, Icon Films SRL cere și i se acordă 22.959.564 lei, reprezentând 35 la sută din cheltuielile făcute în România pentru realizarea peliculei, lansată în cinematografe la 1 aprilie 2022.

Doar că banii promiși de Guvern nu mai ajung în conturile firmei care s-a ocupat de filmările din România timp de 8 săptămâni.

Icon Films SRL se adresează instanței și câștigă procesul, dar sentința nu este definitivă și mai poate fi atacată cu recurs, scrie JustNews.ro, potrivit Hotnews.ro.