O cantitate importantă de muniție neexplodată a fost descoperită în peretele unei locuințe din Bistrița-Năsăud

Grenade, arme și cartușe găsite în peretele unei case, la Bistrița, în timpul demolării. Acolo erau ascunse și zece grenade ofensive, iar pirotehniștii au decis detonarea imediată, întrucât muniția era „foarte periculoasă”.

Dec 3, 2022 - 18:59
Urmărește-ne peGoogle news
O cantitate importantă de muniție neexplodată a fost descoperită în peretele unei locuințe din Bistrița-Năsăud
Foto: ISU

Pirotehniştii au decis detonarea muniţiei în apropierea locului în care aceasta a fost descoperită, având în vedere că era „foarte periculoasă la manipulare, transport şi depozitare”, au comunicat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Cele zece grenade ofensive, 18 cartuşe şi trei arme au fost descoperite, sâmbătă după amiază, în localitatea Mintiu din judeţul Bistriţa Năsăud. Elementele de muniţie au fost găsite în peretele unei case aflate în curs de demolare.

„Muniţia asanată este foarte periculoasă la manipulare, transport şi depozitare, iar din această cauză s-a luat decizia de a fi distrusă pe un teren din apropierea locului descoperirii acesteia. Misiunea a fost executată cu sprijinul poliţiştilor, jandarmilor şi a autorităţilor locale din comuna Nimigea”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa Năsăud.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţie neexplodată, pirotehnicienii recomandă cetăţenilor să sune la numărul unic de urgenţă 112, să nu atingă, să nu lovească şi să nu mişte muniţia găsită.

Sursa: Știrile PROTV