Traficul feroviar, grav afectat de greva controlorilor de trafic, în Franța

Traficul feroviar este dat peste cap în Franța de o grevă care amenință și sărbătorile de iarnă. 60% dintre trenuri sunt anulate în acest weekend.

Urmărește-ne peGoogle news
Traficul feroviar, grav afectat de greva controlorilor de trafic, în Franța
Foto: Pixabay/ imagine cu caracter ilustrativ

Protestul afectează inclusiv circulația pe reţeaua de mare viteză TGV. Au de suferit și cursele internaționale. Nu mai pleacă garnituri spre Spania, iar cele spre Elveția, Germania și Italia sunt mult mai puține.

Protestul este inițiat de cei 10.000 de controlori de trafic din Franța. Ei cer salarii mai mari și primirea unor drepturi care ar decurge din recunoaşterea lor ca "angajați cu rol esențial în materie de securitate a circulației".

Organizaţiile sindicale se plâng că au obţinut la negocieri "doar frimituri" și amenință cu noi greve în timpul sărbătorilor de iarnă.