Ministrul Culturii: Ia românească a intat în patrimoniul UNESCO

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat, la 1 Decembrie, că România a primit cel mai frumos cadou de Ziua Naţională: Ia românească este în patrimoniul UNESCO!

Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Culturii: Ia românească a intat în patrimoniul UNESCO
Imagine cu caracter ilustrativ

La cea de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată, joi, decizia privind înscrierea „Artei cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, transmite Ministerul Culturii.

„Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova, așa cum este denumirea oficială a elementului înscris în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO, este minunea ieșită din mâinile și sufletul a sute de generații de românce harnice și frumoase.

Nu se putea cadou mai frumos chiar de Ziua Națională! Acum să ne bucurăm și să ne păstrăm ia la loc de cinste în case și în suflet!”. a scris ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, pe Facebook.

Lucian Romaşcanu a ţinut să le mulţumească „tuturor celor care au trudit pentru acest succes, români din stânga și din dreapta Prutului, cu toții iubitori de țară”!

Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conştientizare a valorii acestei arte tradiţionale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate naţională, precum şi a necesităţii de protecţie a practicilor specifice de creaţie transmise din generaţie în generaţie, în cadrul comunităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.

În urma deciziei de joi, instituţiile culturale din cele două ţări au datoria de a continua să încurajeze activ efortul remarcabil pe care aceste comunităţi şi aceşti creatori îl fac în păstrarea şi promovarea, de manieră durabilă, a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.