Interlopul Lucian Boncu din Timișoara a fost condamnat pentru plănuirea asasinării jurnalistului Dragoș Boța

Tribunalul Timiș a dat, astăzi, verdictul în dosarul în care liderul interlop Lucian Boncu a fost trimis în judecată de DIICOT fiind acuzat că a plănuit asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, editorul șef al PRESSALERT.ro. Boncu a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor” și „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

Noi 30, 2022 - 17:28
Urmărește-ne peGoogle news
Interlopul Lucian Boncu din Timișoara a fost condamnat pentru plănuirea asasinării jurnalistului Dragoș Boța
Foto: Lucian Boncu

Tribunalul Timiș a pronunțat în 28 noiembrie 2022 o primă sentință în dosarul în care interlopul timișorean Lucian Boncu a fost acuzat că a plănuit asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, fondator al site-ului Pressalert. Concret, Boncu a fost acuzat de „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor” și „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

Potrivit rechizitoriului, Boncu a fost acuzat că, deranjat de articolele scrise de Dragoș Boța, a pus la cale un plan de asasinare a jurnalistului. Astfel, Boncu i-a dat lui Nicolae Gavrilă, un alt interlop din oraș, un pistol care să fie folosit la asasinarea lui Dragoș Boța. Planul nu a fost dus la îndeplinire, dar Tribunalul Timiș l-a găsit vinovat pe Boncu, condamnându-l la un an de închisoare pentru „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor” și la doi ani de închisoare pentru „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

În urma contopirii pedepselor, cu altele pentru care Boncu se află deja în închisoare, a rezultat o pedeapsă de 11 ani și o lună de închisoare.

Potrivit pressalert.ro, judecătorul care l-a condamnat pe Boncu și-a motivat sentința arătând că apărarea lui Boncu, potrivit căruia planul era ca jurnalistul să fie doar bătut, iar pistolul să fie premiu, „nu este veridică”, „din moment ce a pus un pistol și muniția aferentă, la dispoziția persoanei pe care a încercat să o instige, pistol care urma să fie folosit în agresiunea ce urma să se desfășoare împotriva jurnalistului”.

Judecătorul a mai stabilit că „faptele reţinute în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată, precum şi vinovăţia acesteia sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

„Inculpatul, pe fondul dorinţei de răzbunare pentru articolele de presă scrise de către jurnalist, a conceput un plan în legătură cu comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, infracţiunea de omor, dând dovadă de o deosebită periculozitate şi determinare, precum şi un nivel redus de autocontrol al impulsurilor violent”, se mai arată în sentința Tribunalului Timiș, care nu este definitivă.

Judecătorul a mai reținut că interlopul Lucian Boncu a dat dovadă de „lipsa oricărei remuşcări şi consideraţii faţă de valorile sociale lezate”, „urmărind doar exonerarea sa de orice răspundere, aspect de natură să imprime inculpatului un grad deosebit de ridicat de periculozitate”.

În privința pedepsei, judecătorul a stabilit că „aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cuantum moderat este oportună şi proporţională cu gradul concret de pericol social al faptelor, fiind de natură să constituie un mijloc de reeducare al inculpatului”.

După pronunțarea sentinței, jurnalistul Dragoș Boța a anunțat că va ataca hotărârea Tribunalului cu apel, fiind nemulțumit că Lucian Boncu a primit o pedeapsă de doar un an, în condițiile în care pedeapsa maximă era de cinci ani.

„Sunt nemulțumit de faptul că a primit doar un an pentru această infracțiune de încercare de săvârșire a infracțiunii de omor, în condițiile în care maxim era cinci și voi continua lupta în justiție. Așa cum am făcut-o și până acum. Chiar dacă nu am avut susținerea vreunei ambasade sau a vreunui ONG care pretinde că apără drepturile jurnaliștilor, cred că până la urmă voi reuși să dovedesc adevărul celor susținute în ultimii ani de mine – că, în Timișoara, crima organizată și-a făcut un cap de pod. Voi continua investigațiile pentru că asta este datoria mea ca și jurnalist”, a transmis Dragoș Boța, după pronunțarea sentinței.

Sursa: Adevărul