Ministrul român de Externe i-a solicitat omologului său ca Ucraina să recunoască inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marți, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, prilej cu care oficialul român a reiterat sprijinul ferm al Bucureștiului pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, dar și „solicitarea repetată” ca această țară să recunoască inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”.

Noi 30, 2022 - 09:18
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul român de Externe i-a solicitat omologului său ca Ucraina să recunoască inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”
Foto: Twitter/ Bogdan Aurescu

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul întâlnirii, care a avut loc în marja Reuniunii miniștrilor afacerilor externe din țările aliate NATO, Aurescu a exprimat solidaritatea României cu lupta poporului și a armatei ucrainene în războiul de agresiune declanșat de către Federația Rusă, scrie G4Media.

Cei doi miniștri au discutat despre situația infrastructurii critice din Ucraina, în special a celei energetice, cu consecințe grave, ample, resimțite de populația civilă, România depunând eforturi să susțină Ucraina pe acest palier strategic.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua pe linia numeroaselor măsuri adoptate în plan național pentru a veni în sprijinul Ucrainei și al refugiaților ucraineni, pe palierele politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, în sfera dreptului internațional, precum și în plan sectorial. De asemenea, șeful diplomației române a reconfirmat angajamentul pentru implicarea României, alături de partenerii occidentali, în susținerea efortului de reconstrucție a Ucrainei, arată MAE.

Șeful diplomației române a evocat și lansarea Trilateralei România – Republica Moldova – Ucraina, la nivel de miniștri de externe, cu participarea miniștrilor energiei și a reprezentanților companiilor energetice, în septembrie la Odessa. Cei doi oficiali au agreat organizarea unei noi astfel de întâlniri trilaterale în viitorul apropiat.

De asemenea, Aurescu a amintit deschiderea oficială a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Krasnoilsk, la 10 noiembrie 2022, în prezența prim-miniștrilor României, Nicolae Ciucă, și Ucrainei, Denis Șmîhal. Demnitarul a subliniat importanța deosebită pe care o prezintă pentru partea română îmbunătățirea conectivității și racordarea cât mai strânsă a comunităților ce trăiesc de o parte și de alta a frontierei comune, cu efecte benefice în plan social și economic, precizează sursa citată.

Demnitarul român a evocat și recenta adoptare de către Parlamentul României, la 23 noiembrie 2022, a Declarației de condamnare a Holodomorului – crimă deliberată de înfometare comisă împotriva poporului ucrainean și a umanității, în perioada 1932 – 1933.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, încă o dată, sprijinul solid al României pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei și a amintit abordarea de principiu a țării noastre privind consolidarea „politicii ușilor deschise” a NATO.

Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părții române ca partea ucraineană să recunoască inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.

Potrivit aceleiași surse, Dmitro Kuleba a mulțumit omologului român pentru găzduirea Ministerialei NATO la București, la care a fost invitată și Ucraina să participe, precum și pentru solidaritatea și sprijinul constant acordat de autoritățile române poporului ucrainean, exprimându-și deschiderea pentru aprofundarea cooperării „în spiritul bunei vecinătăți și a apropierii ireversibile a Ucrainei de valorile europene”.