Cu câte procente se majorează pensiile militare începând cu 2023

Pe lângă majorarea punctului de pensie, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat în lucru la Guvern, pensiile militare de stat se vor indexa cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei.

Urmărește-ne peGoogle news
Cu câte procente se majorează pensiile militare începând cu 2023

Guvernul dorește ca prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, să se indexeze din oficiu, astfel:

  1. până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
  2. între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
  3. între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
  4. între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
  5. între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
  6. între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

De asemenea, potrivit proiectului de OUG, prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

  1. până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
  2. între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
  3. între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
  4. între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
  5. între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
  6. între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) şi (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) şi (3) din aceeași lege, se aplică în mod corespunzător, iar în situaţia în care cuantumul pensiilor militare de stat indexate potrivit alin. (1)-(3) este mai mic decât cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează acesta din urmă, se mai arată în OUG aflat în lucru la Guvern.