Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost condamnat - Acesta a operat în mai multe clinici din București

Italianul acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deși nu avea dreptul de a profesa, şi-a primit sentinţa, care nu e definitivă: 3 ani şi 10 luni de închisoare. Matteo Politi poate face apel.

Noi 29, 2022 - 16:54
Urmărește-ne peGoogle news
Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost condamnat - Acesta a operat în mai multe clinici din București
Foto: Matteo Politi

Falsul medic Matteo Politi a fost trimis în judecată în 2020 de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Politi va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.

„În perioada martie 2018 – 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucureşti. În perioada martie 2018 – 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals şi a efectuat asupra acestora acte specifice calităţii de chirurg plastician-estetician, obţinând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Procurorii mai spun că, în septembrie 2018, italianul a indus în eroare doi medici, prin aceea că s-a prezentat sub un nume fals, susţinând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în Bucureşti, deşi cunoştea că nu exista posibilitatea reală de a achiziţiona clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop.

Anchetatorii notează că Matteo Politi i-a determinat pe cei doi medici să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spaţiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.

Sursa: DCNews