ONU: Tratamentul aplicat de talibani femeilor din Afganistan poate fi considerat o crimă împotriva umanității

Tratamentul aplicat de regimul taliban femeilor şi fetelor din Afganistan ar putea fi considerat persecuţie de gen şi, prin urmare, o crimă împotriva umanităţii, au apreciat vineri experţi ai ONU, relatează AFP.

Noi 25, 2022 - 20:19
Urmărește-ne peGoogle news
ONU: Tratamentul aplicat de talibani femeilor din Afganistan poate fi considerat o crimă împotriva umanității
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

"În ultimele luni, încălcările libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale femeilor şi fetelor din Afganistan, deja cele mai grave şi inacceptabile din lume, s-au înmulţit brusc", afirmă aceşti experţi independenţi, care sunt mandataţi de ONU, dar nu se adresează în numele organizaţiei, potrivit Adevărul.ro.

Aceste restricţii recente - cum ar fi interzicerea de a frecventa parcurile la Kabul -, precum şi măsurile discriminatorii precedente "ar trebui investigate ca persecuţie bazată pe gen (considerată o crimă împotriva umanităţii - n.red.) în vederea urmăririi penale conform dreptului internaţional", subliniază în special Richard Bennett, raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Afganistan, la care s-au asociat membrii grupului de lucru împotriva discriminării împotriva femeilor şi fetelor. 

Ei le cer talibanilor, care au preluat puterea în august 2021, să respecte angajamentele Afganistanului în materie de drepturile omului. De la comunitatea internaţională, aceştia se aşteaptă în special ca restabilirea libertăţilor şi drepturilor femeilor să fie cerută în toate negocierile cu regimul.

În acelaşi timp, Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului a cerut ca biciuirea, "oformă abjectă de pedeapsă, să înceteze imediat". 

Paisprezece persoane - trei femei şi 11 bărbaţi - au fost biciuite miercuri din ordinul unui tribunal afgan, după ce au fost găsite vinovate de "crime morale" şi furt, a declarat un oficial provincial. Talibanii au impus o interpretare ultra-riguroasă a islamului şi au introdus treptat reguli din ce în ce mai stricte.

Recent, liderul suprem al talibanilor afgani le-a ordonat judecătorilor să aplice legea islamică în toate aspectele sale, printre care execuţii publice, lapidări sau chiar amputări de membre în cazul hoţilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, transmite AFP.

Sursa: Adevărul.ro