Doi poliţişti din Argeş, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Doi poliţişti din Argeş au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce primiseră bani de la doi şoferi pentru a nu le suspenda permisele de conducere ca urmare a unor contravenţii rutiere.

Urmărește-ne peGoogle news
Doi poliţişti din Argeş, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Foto: Poliția Română/imagine cu caracter ilustrativ

Direcţia Generală Anticorupţie a transmis, miercuri, că magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins apelurile declarate de doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş împotriva deciziei Tribunalului Argeş şi i-au condamnat pe aceştia la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a câte 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Cei doi au fost prinşi în flagrant, în luna decembrie a anului trecut, după ce au primit de la doi şoferi câte 900 de lei fiecare pentru a nu le fi suspendate permisele de conducere, ca urmare a săvârşirii unor contravenţii la regimul rutier.   

De asemenea, ei mai primiseseră câte 300 de lei de la un alt şofer pentru a nu-l amenda pe acesta ca urmare a unei contravenţii.