Polonia refuză primirea delegației ruse pe teritoriul său, la reuniunea OSCE

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Varșovia a confirmat, vineri, că Polonia i-a refuzat delegaţiei ruse intrarea pe teritoriul său pentru sesiunea ministerială de toamnă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), scrie Libertatea.ro, citând AFP.

Urmărește-ne peGoogle news
Polonia refuză primirea delegației ruse pe teritoriul său, la reuniunea OSCE
Foto: OSCE.org/imagine cu caracter ilustrativ

Întrebat în mod explicit de agenţia franceză de presă dacă Polonia a refuzat intrarea delegaţiei ruse, Lukasz Jasina a răspuns printr-un „Da" sec, transmis prin intermediul unui SMS.

Reuniunea anuală a celor 57 de miniştri ai afacerilor externe ai ţărilor din OSCE, a cărei preşedinţie rotativă este asigurată anul acesta de Polonia, urmează să aibă loc pe 1 şi 2 decembrie, la Lodz. Această sesiune ministerială este organul principal al OSCE, responsabil de decizii.

Întrebat cu puţin timp înainte cu privire la eventuala prezenţă a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, la Lodz, Jasina a răspuns, tot prin SMS: „Noi nu anticipăm vizita ministrului Lavrov la Lodz", însă fără a preciza dacă șefului diplomației ruse i s-a refuzat intrarea în persoană.

Informația inițială privind refuzul Varșoviei de a permite intrarea pe teritoriul polonez a delagaților ruși la sesiunea OSCE a fost transmisă miercuri de Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse.

Acesta a suținut că șefa delegației poloneze la Adunarea parlamentară a OSCE, Barbara Bartus, ar fi declarat, ca răspuns la solicitarea de acordare de vize, că primirea delegației ruse la reuniunea organizației internaționale „ar încălca principiul solidarității cu Ucraina”. „Din păcate, am primit un răspuns scandalos din partea șefei delegației poloneze la Adunarea parlamentară a OSCE, doamna Bartus, care a spus literalmente că nu vede nicio posibilitate ca reprezentanții ruși și belaruși să participe la sesiunea de toamnă a OSCE de la Varșovia”, a spus miercuri Vladimir Djabarov.

Din cauza agresiunii Moscovei în Ucraina, cele trei ţări baltice şi Polonia au anunţat, în luna septembrie, că au convenit să restrângă temporar intrarea pe teritoriul lor pentru cetăţenii ruşi, chiar şi pentru cei cu vize europene.