Nicolae Ciucă: Pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, sunt pe bază de contributivitate

Premierul a spus că referitor la faptul că reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că pensiile militare trebuie incluse în reforma pensiilor speciale, inclusă în PNRR, că „în raportul Băncii Mondiale scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu”.

Urmărește-ne peGoogle news
Nicolae Ciucă: Pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, sunt pe bază de contributivitate
Foto: Guvernul României

„Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate”, a adăugat prim-ministrul.

Şeful Executivului a mai spus că legat de faptul că România trebuie să se încadreze în procentul de 9,4% din PIB, la capitolul pensii, că în discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta CE Ursula von der Leyen a fost menţionat ca „acel procent de 9,4% din PIB să poată fi înlocuit cu un indicator de disciplină financiară prevăzut în PNRR”.

„Atunci când am realizat conferinţa de presă în timpul vizitei efectuate la Bruxelles şi în urma întâlnirilor cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta CE, am prezentat că unul din subiectele discutate a fost ca acel procent de 9,4% din PIB să poată fi înlocuit cu un indicator de disciplină financiară prevăzut în PNRR”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat vineri la vizitarea Punctului de trecere a frontierei cu Ucraina – Pod peste Tisa despre faptul că cei de la Comisia Europeană susţin că trebuie incluse pensiile militare în reforma pensiilor speciale şi faptul că Guvernul nu a cerut oficial înlocuirea plafonului de pensii de 9,4% din PIB.

Premierul a adăugat că „în ceea ce priveşte pensiile militare am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti, săptămâna trecută sau în urmă cu două săptămâni, şi am discutat pe marginea raportului Băncii Mondiale, unde scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate”.

„La nivelul nostru continuăm să susţinem reforma pensiilor pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le face cu Comisia Europeană să ajungem la înţelegere conform cu principiile pe care le respectă şi celelalte state membre conform cărora pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a mai spus prim-ministrul.

Revizuirea pensiilor speciale - „care includ pensiile militare” - este o etapă pe care România trebuie să o parcurgă la sfârşitul acestui an, de îndeplinirea ei depinzând delocarea celei de-a treia cereri de plată din cadrul PNRR, afirmă surse din Comisia Europeană. Plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii implică adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii care să înlocuiască actuala lege a pensiilor. Conform surselor citate, în anexa la Decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR-ului României se precizează că „un obiectiv al noii legislaţii” este menţinerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB.

Sursa: Știrile PROTV