Joe Biden: Este puţin probabil ca racheta căzută în Polonia să fi fost lansată din Rusia

Președintele american Joe Biden a afirmat, miercuri, că este foarte puțin probabil ca racheta care a explodat în Polonia să fi fost lansată din Rusia.

Urmărește-ne peGoogle news
Joe Biden: Este puţin probabil ca racheta căzută în Polonia să fi fost lansată din Rusia
Foto: The White House

Liderul american a transmis că Washingtonul și aliații săi vor urma să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat, înainte de a avea o reacție, potrivit Hotnews.

"Este puţin probabil... să fi fost trasă din Rusia", a declarat preşedintele Biden la finalul unei întâlniri de urgenţă cu ceilalţi lideri ai G7.

Președintele Biden a dat de înțeles reporterilor că se va asigura ca totul să decurgă în ordine pentru a fi stabilit ce s-a întâmplat cu exactitate marți, atunci când o rachetă a explodat în Polonia și a ucis doi oameni, în apropiere de granița cu Ucraina.