Bărbat recompensat cu 6 pungi de jeleuri, după ce a găsit un cec de 4,6 milioane de euro
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a găsit un cec de 4,6 milioane de euro, în vreme ce își aștepta trenul cu care mergea în vizită la mama sa, emis pe numele companiei Haribo. Bărbatul a primit 6 pachete de bomboane gumate ca răsplată, relatează The Independent.

Bărbatul, pe numele său Anouar G, din Frankfurt, a fost surprins când a văzut valoarea cecului, care era de 4.631.538,80 euro.
„Era o sumă atât de mare, încât nici măcar nu am putut să o citesc cu voce tare”, a declarat Anouar G.
Cecul a fost emis de către un lanț de supermarketuri pe numele gigantului Haribo. Bărbatul a contactat imediat producătorul de dulciuri pentru a comunica companiei că a găsit un cec pe numele lor. Prin urmare, unul dintre avocații companiei a vorbit cu acesta.
Potrivit presei locale, bărbatului i s-a comunicat să distrugă cecul și să le trimită o fotografie pentru a le dovedi că a realizat ce i s-a cerut.
Anouar G a îndeplinit cerința și, după câteva zile, a primit o cutie de la gigantul Haribo care conținea șase pungi de dulciuri.
Bărbatul a considerat recompensa ca fiind mică. „Mi s-a părut cam meschin”, a afirmat el.
Gigantul a menționat că cecul nu putea fi încasat fiindcă era nominal. „I-am trimis pachetul nostru standard de mulțumire”, a transmis Haribo.