Deputații au decis să amâne creșterea taxelor locale până după alegerile din 2025
Impozitele pe proprietate se vor majora abia din 2025. Deputații au decis să amâne creșterea taxelor locale până după alegeri.
Guvernul emis o Ordonanța ca să crească plafonul minim pentru impozitele pe proprietate cu 25%, iar Senatul a propus o majorare de 50%. Cele mai multe localități din România au, în prezent, un plafonul minim de 0,08% din valoarea clădirii. Potrivit unor surse politice, primarii nu au vrut să își asume majorarea impozitelor.
Comisia de Buget din Camera Deputaților va da marți, 15 noiembrie, raportul final asupra Ordonanței care vizează majorarea impozitelor locale.
„Se renunță la grila notarială, deoarece nu se putea aplica din 2023. Renunțăm și la pragul de 0,1% din Ordonanța din vară, dar și la majorarea valorii de impozitare. Impozitele pe proprietate vor rămâne la nivelul din Codul Fiscal actual”, au declarat surse politice, pentru Europa Liberă.
Propunerea, care potrivit unor surse politice a aparținut social-democraților, a fost acceptată de PNL, la o lună de la votul din Senat, prin care se decisese majorarea impozitelor pe proprietate cu 50%, decizie cu care primarii nu au fost de acord.
Guvernul decisese, prin Ordonanța 16 din iulie 2022, să crească plafonul minim pentru impozitele pe proprietate, de la 0,08% la 0,1% din valoarea clădirii.
Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a redus plafonul din Ordonanță la 0,08%, dar a introdus un alt criteriu: o valoare impozabilă cu 50% mai mare. Astfel, dacă s-ar fi aplicat varianta de la Senat, impozitul pe proprietate ar fi crescut cu 50% în localitățile care se află la pragul minim de impozitare.
Surse din coaliția de guvernare au precizat că impozitul pe proprietate se va majora de la 1 ianuarie 2025 – deci, după alegerile din 2024 – și se va aplica grila notarială.