Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că Poliția Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe trotuar, nu numai a celor staționate neregulamentar pe partea carosabilă.
În urma cu puțin timp, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat actul normativ pentru a modifica circulaţia de pe drumurile publice. În acest fel, acesta prevede posibilitatea ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar în țară.
"Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.", prevede legea.
Proiectul de lege modifică art. 64 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul instituirii posibilității ca Poliția Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar fără condiția staționării neregulamentare pe partea carosabilă.
„Acest proiect, inițiat în 2019 pentru a corecta o inadvertență din Codul rutier, a fost cerut de primari de toate culorile politice, care s-au confruntat și se confruntă cu un fenomen extrem de nociv: blocarea utilizării trotuarelor. Sunt oameni în vârstă, persoane cu dizabilități, mame și copii mici nevoiți să meargă pe carosabil pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de mașini. Au fost inclusiv cazuri grave când pompierii nu au putut ajunge să stingă un incendiu din cauza acestor autovehicule parcate ilegal. Iar Poliția rutieră nu a putut înlătura aceste mașini în interpretarea legii de până acum. Trebuie să înțelegem că orașele sunt pentru toți, și pentru pietoni, pentru vârstnici, pentru mame, pentru persoanele cu dizabilități, categorii care nu trebuie să fie ostracizate și împiedicate să poată folosi străzile din orașele în care trăiesc”, declara Cătălin Drulă, președintele USR, inițiatorul proiectului.