Pensiile cresc cu 15% de la 1 ianuarie - Noi ajutoare pentru românii vulnerabili

PNL și PSD au bătut palma. Pensiile cresc cu 15% de la 1 ianuarie. Mai mult, românii vulnerabili vor primi în continuare voucherele de 250 de lei, odată la două luni. Anunțul a fost făcut de șefii celor două partide. Însă, în conferințe de presă diferite.

Noi 11, 2022 - 09:40
Noi 11, 2022 - 09:51
Urmărește-ne peGoogle news
Pensiile cresc cu 15% de la 1 ianuarie - Noi ajutoare pentru românii vulnerabili
Foto: 7Media

Românii vor primi mai multe ajutoare de anul viitor. Guvernanții promit că vor crește salariul minim și pensiile, astfel încât majorările să compenseze măcar o parte din scumpiri. Pe de altă parte, cei mai vulnerabili vor primi și alte ajutoare. În continuare se vor acorda voucherele pentru alimente, în valoare de 250 de lei. În plus, vor fi ajutoare pentru plata facturilor la energie sau pentru lemne. 

Cel mai mare procent cu care s-ar putea majora pensiile a fost lansat de premierul Nicoale Ciucă. Acesta a vobit despre 15%.

„În acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflației, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii și de asemenea să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru persoanele vulnerabile. Ca atare, măsurile pe care le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor și vom găsi și alte soluții pentru a putea să-i sprijinim”, a declarat Nicolae Ciucă.

Social-democraţii vor ca românii cu pensii mici să primească şi vouchere valorice, pe lângă majorarea generală.

„Eu am o altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 să se mărească cu 2.700 de lei, de 10 ori faţă de cel cu pensia de 1.800. Stabilim anvelopa şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată. E foarte simplu să facem ca pe timpul lui Ceauşescu, să facem un pauşal”, a spus Marcel Ciolacu.

Se discută ca oamenii cu pensii mici, de până în 2.500 de lei, să primească pe lângă majorare şi carduri sociale ori vouchere, pentru a-şi acoperi facturile sau pentru a-şi cumpăra lemne. În total, pensia plus aceste ajutoare ar putea ajunge la cel mult 4.000 de lei pe lună.