Cât de periculoase sunt pentru sănătate uleiurile rafinate
Cele mai multe dintre uleiurile actuale oferite spre consum sunt reprezentate de uleiurile rafinate deoarece au prețurile mai accesibile, însă acestea au efecte nocive asupra organismului.
În trecut, uleiurile erau obținute prin metoda presării la rece, metodă prin care se obțineau doar 30% până la 50% din lipidele conținute în materia primă, însă acum uleiurile se obțin prin metoda presării la cald, adică presarea materiei prime la temperaturi foarte ridicate, cu un procent de extracție a grăsimilor de 100%.
Un alt procedeu folosit în modificarea și conservarea uleiurilor este reprezentat de rafinare. Cu ajutorul unor solvenți organici, uleiul suferă modificări și anume pierde din factorii esențiali și din substanțele nutritive, fiind îmbogățit cu acizi grași saturați, în special de tip trans.
Dr. Alina Boantă, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, explică ce efecte au aceste procese asupra organismului: „Prin presare la cald sunt distruse principiile nutritive conținute în materia vegetală folosită și anume vitaminele, mineralele, enzimele. Prin rafinare și îmbogățire cu acizi grași saturați uleiul devine destul de nociv asupra organismului, aceștia fiind direct implicat în procesul de aterogeneză (formarea plăcii de aterom și depunere de colesterol la nivelul peretelui arterelor). Acest lucru are efecte nefavorabile asupra aparatului cardio-vascular, favorizând astfel apariția infarctelor miocardice, a accidentelor vasculare cerebrale, a arteriopatiilor etc“.
Ce tip de ulei este benefic organismului
Potrivit medicului specialist în diabet zaharat, pe lângă efectele asupra aparatului cardio-vascular, acizii grași saturați conținuți în uleiurile rafinate sunt responsabili și de apariția alergiilor, a diabetului sau a bolilor degenerative ale articulațiilor.
Dr. Alina Boantă spune că uleiurile presate la rece sunt benefice organismului: „Uleiurile presate la rece sunt uleiuri nerafinate chimic și care se obțin prin presarea semințelor sau a materiei prime. Acestea au efect benefic asupra organismului deoarece conțin acizi grași nesaturați, pe care organismul nu îi poate sintetiza și care oferă protecție organismului în ceea ce privește controlul nivelului de colesterol din organism, a hipertensiunii arteriale, efecte de prevenire a accidentelor vasculare cerebrale, de combatere a alergiilor, a insomniei și au efect bun asupra funcționării creierului“.
Uleiul din floarea soarelui este bogat în vitamina E, acizi omega 9-acid mononesaturat și omega 3-polinesaturat cu efecte benefice asupra pielii și a aparatului cardio-vascular prin scăderea colesterolului și are un efect de creștere a imunității.
Uleiul de măsline este bogat în carotenoizi, vitamina E, clorofila cu efecte de menținere în limite normale a nivelului colesterolului, de protecție împotriva apariției bolii Alzheimer, de prevenire a infarctelor miocardice și accidentelor cerebrale. De asemenea, uleiul de măsline are și efecte de scădere a trigliceridelor (alte grăsimi din corp), prevenind apariția pancreatitelor.
„Este important să știm că proprietățile protectoare ale acestor uleiuri se mențin dacă acestea sunt obținute prin presare la rece și se pierd atunci când acestea sunt presate la temperaturi înalte și mai ales prin procesul de rafinare când se adaugă alte substanțe chimice pentru a îmbunătăți culoarea, mirosul și pentru a prelungi perioada de valabilitate“, a mai precizat medicul Alina Boantă.
Sursa: Adevarul.ro