Polonia, atac la adresa UE: Am manifestat prea multă bunăvoinţă

Preşedintele polonez Andrzej Duda se opune unor noi "concesii" făcute Comisiei Europene, care blochează fonduri europene importante din cauza preocupărilor privind independenţa justiţiei în Polonia, scrie AFP.

Noi 6, 2022 - 13:56
Urmărește-ne peGoogle news
Polonia, atac la adresa UE: Am manifestat prea multă bunăvoinţă
Foto: president.gov.ua/ Wikimedia

"Nu voi mai oferi niciun răspuns la sugestiile celeilalte părţi", a declarat Duda într-un interviu care va apărea luni în săptămânalul Sieci şi din care au fost publicate s extrase de către portalul wpolityce.pl, apropiat conservatorilor naţionalişti aflați la putere.

"Din câte ştiu, am îndeplinit toate condiţiile pentru a primi fondurile din planul de relansare", a subliniat Duda. Este vorba despre circa 35 de miliarde de euro menite să remedieze consecinţele pandemiei de coronavirus.

Varşovia a făcut câteva modificări la reformele sale din justiţie pentru a răspunde oficial criticilor Bruxellesului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dar aceste schimbări nu au fost considerate suficiente de Comisia Europeană pentru a asigura independenţa judecătorilor faţă de puterea politică.

Întrebat despre o eventuală flexibilizare a poziţiei țării sale, Duda a spus că ar fi inoportună: "Nu cred că un nou pas în direcţia aşteptărilor celeilalte părţi poate da rezultate. Consider că partea poloneză a manifestat prea multă bunăvoinţă".

El susține că "tabăra liberală de stânga, ai cărei reprezentanţi sunt majoritari în Comisie, vrea să provoace cu orice preţ o schimbare de putere în Polonia".

Sursa: Hotnews.ro