Un polițist care a fost găsit pe site-urile pentru adulți este investigat pentru că oferea servicii de gigolo

Un polițist din Belgia a trecut de la uniformă și arme la servicii oferite cuplurilor. Pentu faptele sale, acesta este supus unei anchete.

Noi 5, 2022 - 07:19
Noi 5, 2022 - 08:14
Urmărește-ne peGoogle news
Un polițist care a fost găsit pe site-urile pentru adulți este investigat pentru că oferea servicii de gigolo
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Poliția din Bruxelles a deschis o anchetă internă asupra unuia dintre membrii forței sale despre care se spune că și-ar fi rotunjit veniturile lucrând ca prestator de servicii intime în timpul concediului medical. Inspectorul de poliție în cauză avea un anunț pe site-ul de servicii dedicate adulților „Quartier Rouge”, unde se oferea femeilor și cuplurilor drept „gigolo”, însoțit de mai multe fotografii în care bărbatul putea fi lesne recunoscut, precum și de una care îl arată practic gol, relatează Brussels Times, citat de G4Media.ro.

„Anunțul a intrat la un moment dat în atenția conducerii poliției și a fost solicitată imediat o anchetă asupra inspectorului în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Ilse Van de Keere, pentru Bruzz.

În timp ce polițiștii au voie să exercite o profesie secundară, aceasta este supusă anumitor condiții, a explicat purtătorul de cuvânt.

„Regulile sunt clare și pot fi găsite în circulara din 3 mai 2019: nu pot desfășura nicio activitate secundară care să contrazică neutralitatea și deontologia poliției”.

În plus, orice ofițer de poliție cu o profesie secundară, indiferent care este aceasta, trebuie să facă întotdeauna cunoscut acest lucru către angajatorul său principal.