Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală şi activităţi miniere fără permis sau licenţă - Făptașii au fost prinși în flagrant
Şase percheziţii au fost efectuate, joi, 3 noiembrie, de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Galaţi, împreună cu inspectori antifraudă din cadrul ANAF la sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale din judeţul Galaţi.
Aceste societăți au în administrare balastiere, într-un dosar de evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.
"În urma celor 6 percheziții domiciliare efectuate la data de 3 noiembrie, în comuna Fundeni, satul Hanu Conachi și satul Lungoci, a fost constatată săvârșirea, în flagrant delict, de către reprezentanții uneia dintre societățile verificate, a infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență.
Astfel, a fost luată măsura indisponibilizării a două excavatoare pe șenile, a unei stații fixe de sortare și a unei autobasculante, în valoare totală de 417.350 de lei", spune poliția.
"De asemenea, au fost ridicate documente contabile, împreună cu specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în vederea conturării prejudiciului înregistrat în dauna bugetului de stat și a fost dispusă măsura indisponibilizării a 3.500 de metri cubi de agregate minerale, în valoare de 122.500 de lei.
Totodată, au fost identificate două persoane fizice, care ar fi prestat activități în favoarea uneia dintre societățile comerciale verificate, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă", potrivit poliției.