Sorin Cîmpeanu: Legile educației nu seamănă cu cele din alte state
Sorin Cîmpeanu, senator și fost ministru al Educației, a fost invitatul emisiunii lui Ion Cristoiu. Acesta consideră că trebuie să facem școala mai prietenoasă.
Fostul ministru al Educației a declarat că legilor educației de la noi din țară nu seamănă cu cele din alte state. „De asemenea, dacă nu vom face școala mai prietenoasă, în curând vom pierde din copii, se vor depărta de școală. Pericolul acesta este din ce în ce mai pronunțat. Vedem în mass-media diverse situații în care sunt implicați copii/profesori/manageri/părinți. Sunt lucruri anormale și nu pot genera către o educație care să asigure un viitor așa cum ne dorim”, spune el.
Cîmpeanu a mai spus că „într-adevăr, avem un schimb de generații. Cele actuale, prin evoluțiile sociale și tehnologice, au alte așteptări de la școală decât aveam eu atunci când am făcut școala. Dacă ne imaginăm că putem să impunem acel regim de acum 40 de ani, greșim. Acum 40 de ani nu aveam aceste tentații tehnologice și atâta acces la informație. Aveam profesori extraordinar, dar care ne învățau cu mijloacele de atunci.”
„Copiii au multe surse de informare și au nevoie ca profesorul să le fie mentor și să îi îndrume către sursele care corespund obiectivelor pe care un profesor le are. Asta presupune și o schimbare a modului de formare a profesorilor, în mod deosebit a celor mai tineri”, a adăugat senatorul.
Încă avem profesori foarte buni, consideră Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu își dorește să se aprobe aceste legi ale educației. „Înțeleg această teamă de schimbare. Trebuie să explici cu calm, răbdare, înțelepciune – asta am încercat să fac”.
Sursa: Gândul.ro