Președintele Klaus Iohannis a aprobat dislocarea a peste 100 de militari români în Bosnia și Herțegovina

România asigură securitatea în regiune, nu doar primește. Un contingent de peste o sută de militari din Batalionul 26 infanterie ''Neagoe Basarab'' a fost dislocat de curând în Bosnia și Herțegovina, o altă zonă fierbinte din estul Europei.

Noi 1, 2022 - 06:31
Noi 1, 2022 - 06:52
Urmărește-ne peGoogle news
Președintele Klaus Iohannis a aprobat dislocarea a peste 100 de militari români în Bosnia și Herțegovina
Foto: MApN/ Imagine cu caracter ilustrativ

Românii, care participă alături de militari din alte 19 armate, la o misiune internațională de menținere a securității, iau parte în aceste zile la un exercițiu de proporții.

În vremuri tot mai tulburi la granițele României, Armata își îndreaptă atenția nu doar spre Răsărit, spre posibilele pericole și amenințări ale Federației Ruse. Ci și spre Balcanii de Vest.

Parlamentul a fost informat oficial că șeful statului a aprobat dislocarea, în urmă cu doar câteva zile, în Bosnia și Herțegovina, a unui detașament de 130 de militari care participă la operațiunea de menținere a păcii EUFOR Althea.

Este vorba despre o companie de manevră și ofițeri de sprijin și legătură cu tehnica, echipamentul și muniția necesare.

Dislocarea pentru șase luni vine ca urmare a solicitării directe făcută de comandantul operațiunii Eufor Althea și a fost ordonată de Președintele României după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Bosnia și Herțegovina rămâne o zonă fierbinte din pricina tensiunilor separatiste.

În prezent, aproape 500 de militari români sunt în misiuni în întreaga lume sub tutela NATO, ONU sau a Uniunii Europene - de zece ori mai puțini decât militarii NATO dislocați în țara noastră, mai ales după ce Federația Rusă a invadat Ucraina.

Sursa: Știrile ProTV