Jucător maghiar de hochei, umilit la un meci în Ungaria, pentru că e născut în Harghita: A fost pus să cânte imnul gazdelor

Un jucător de hochei cu cetățenie maghiară, care este din Miercurea Ciuc, a trăit umilința vieții la un meci din Ungaria.

Oct 29, 2022 - 15:35
Urmărește-ne peGoogle news
Jucător maghiar de hochei, umilit la un meci în Ungaria, pentru că e născut în Harghita: A fost pus să cânte imnul gazdelor
Foto: Aron Reisz/Facebook

Potrivit publicației KronikaOnline, la meciul din Erste Liga dintre echipa locală Ferencvaros și echipa Gheorgheni din Harghita, Aron Reisz nu a fost primit ca spectator pentru că este născut la Miercurea Ciuc.

„Pe cei de la serviciul de pază nu i-a interesat că sunt cetățean maghiar, cu domiciliu în Ungaria, au spus că prezint risc de securitate pe baza locului de naștere. Și toate astea, bineînțeles, într-un mod umilitor, au vrut să mă pună să cânt imnul lui Ferencvaros ca să mă lase să intru în sală cu biletul meu valabil”, a scris pe Facebook sportivul de 27 de ani, care a jucat și la echipa de juniori a lui Ferencvaros.

Acesta a mai spus că e de neconceput ca să se întâmple așa ceva în Ungaria anului 2022.

Atitudinea discriminatorie a clubului Ferencvaros față de cetățenii născuți în Transilvania, procedura umilitoare și românizarea serviciului de securitate sunt rușinoase”, a mai scris sportivul.