Șeful NATO avertizează Rusia să nu folosească pretexte false pentru escaladarea conflictului din Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că "Rusia nu trebuie să folosească pretexte false pentru escaladarea ulterioară" a conflictului din Ucraina, informează dpa, potrivit Hotnews.

Oct 26, 2022 - 06:23
Oct 26, 2022 - 06:55
Urmărește-ne peGoogle news
Șeful NATO avertizează Rusia să nu folosească pretexte false pentru escaladarea conflictului din Ucraina
Foto: Japan Gov.

"Rusia susţine acum în mod fals că Ucraina se pregăteşte să folosească o 'bombă murdară' radiologică pe propriul teritoriu", a spus secretarul general al NATO la bordul portavionului USS George HW Bush.

"Aliaţii NATO resping această afirmaţie în mod clar falsă"."Rusia îi acuză adesea pe alţii de ceea ce intenţionează să facă ei înşişi. Am mai văzut acest model. Din Siria până în Ucraina". "Lumea urmăreşte cu atenţie", a spus Stoltenberg.

Moscova a susţinut recent că Ucraina plănuieşte să detoneze o 'bombă murdară' radioactivă în încercarea de a discredita Rusia.

Portavionul american conduce în prezent exerciţiul NATO Neptune Strike 2022, în care sunt implicate peste 80 de avioane, 14 nave şi aproximativ 6.000 de soldaţi din state membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi ţări partenere.

Neptune Strike "testează disponibilitatea noastră de descurajare şi de apărare în zona euro-atlantică", a afirmat Stoltenberg.