Proprietarii, obligați să înscrie contractul de închiriere la Administrația Fiscală - Impozit mai mare cu peste 60%

Ca urmare a faptului că tot mai mulți proprietari de locuințe decid să nu își mai declare veniturile din chirii, autoritățile au decis modificarea legislației în acest sens.

Oct 17, 2022 - 06:41
Proprietarii, obligați să înscrie contractul de închiriere la Administrația Fiscală - Impozit mai mare cu peste 60%
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Astfel, de anul viitor, înscrierea contractului de închiriere la Administrația Fiscală devine obligatorie, așa cum a fost și înainte de 2018, an în care o măsură similară a fost eliminată.

Mai mult decât atât, impozitul va crește cu 67%, după cum informează Știrile ProTV.

Măsura vine în contextul în care, în primele nouă luni ale acestui an, numărul contractelor de închiriere înregistrate la ANAF a scăzut cu un sfert. Totodată, un studiu realizat de o agenție imobiliară a ajuns la concluzia că 34% dintre persoanele care locuiesc cu chirie nu au contract înregistrat la autoritatea fiscală, iar 31% dintre chiriași nu știu dacă proprietarul a înregistrat sau nu contractul.

În prezent, înscrierea contractului de închiriere la ANAF este opțională, însă proprietarii sunt obligați să-şi declare veniturile din chirii în termen de 30 de zile de la semnarea acordului între părți. Totuși, experții recomandă depunerea contractului la Administrația Finaciară. În cazul în care între proprietar și chiriaș apar neînțelegeri sau cel din urmă nu plătește, prejudiciul poate fi recuperat mult mai repede, mai arată sursa citată.

Potrivit modificărilor pregătite de către autorități, un proprietar care încasează lunar 300 de euro de la un chiriaș în baza unui contract valabil un an, va plăti de anul viitor 1.782 de lei impozit, cu peste 700 de lei mai mult față de valoarea actuală, de 1.069 de lei.

Este important de reținut că impozitul majorat se va calcula doar la contractele semnate de la 1 ianuarie 2023. Noile modificări nu îi încurajează pe proprietari să intre în legalitate, sunt de părere specialiștii.

Sursa: Știrile ProTv, Gândul.ro