Incendiu violent la Complexul Smart Flora, în localitatea Voluntari, cu flacără și degajări mari de fum

Suprafața afectată este de aproximativ 5.000 mp. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.

Oct 13, 2022 - 15:09
Oct 13, 2022 - 15:10
Urmărește-ne peGoogle news
Incendiu violent la Complexul Smart Flora, în localitatea Voluntari, cu flacără și degajări mari de fum

Un incendiu violent s-a produs, joi, în localitatea Voluntari, la un depozit.

Potrivit martorilor, din interior se aud explozii succesive. 

La locul intervenției au fost alertate 20 de autospeciale de stingere și 3 autoscări.

Suprafața afectată este estimată la 5.000 mp.

Momentan, nu se cunosc date cu privire la eventuale victime.

Flăcările sunt vizibile din București.

"Incendiul e in desfasurare. E un teren greu accesibil. Actionam cu prudenta din exterior pentru ca peretii halei s-au prabusit partial in interior si exterior. Alaturi de noi au fost si chiriasii spatiilor, ne-au dat informatii cu privire la natura materialelor existente in interior. Au fost amplasate mai multe autospeciale in dispozitiv, alimentam de la un centru comercial care nu se afla chiar aproape. In zona de desfasurare a incendiului nu am identificat hidranti. Cel mai probabil, sunt recipiente sub presiune. Se vad stive cu materiale, dar nu se vede cu exactitate ce contin. Nu avem contact vizual cu zona interioara. Pe langa cele doua corpuri afectate, in exterior, pe zona asfaltata, erau paleti cu marfa care erau supusi flacarii si arderii generalizate inca de la momentul in care am ajuns la fata locului", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Daniel Vasile, purtator de cuvant ISU Bucuresti-Ilfov.

Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află deja la fața locului, pentru a evalua situația din punct de vedere al protecției mediului.

Conform informațiilor furnizate de Administratia Nationala de Meteorologie RA, în zona respectivă vântul va sufla în general slab, viteze de cel mult 15...20 km/h din sectorpredominant estic, nord-estic, astfel că evoluția norului de fum va fi dedispersie și de ușoară deplasare către vest, sud-vest.

Echipamentele de măsurare a calității aerului din zonă (stațiile B-26 și B-27) indică deja concentrații mai ridicate decât normal la unii dintre poluanții monitorizați. Pentru o analiză mai exactă a concentrațiilor în zona producerii incendiului, Agenția pentru Protecția Mediului București a mobilizat la fața locului autolaboratorul din dotare. Recomandarea pentru populația din zonă este să limiteze orice activitate în aer liber, până la stingerea incendiului.