Comună din Constanța, obligată să plătească facturile Poliției de Frontieră

În anul 2017, în comuna Lipnița (județul Constanța) se inaugura un punct de trecere al frontierei româno-bulgar. După ce s-a tăiat panglica, iar oficialii au plecat, toate cheltuielile cu administrarea au rămas în sarcina primăriei.

Oct 11, 2022 - 06:38
Oct 11, 2022 - 07:09
Urmărește-ne peGoogle news
Comună din Constanța, obligată să plătească facturile Poliției de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră/ imagine cu caracter ilustrativ

Primarul din acel moment era mândru și spera că asta va duce la dezvoltarea turistică și economică a zonei. Cel de acum nu mai este deloc optimist.

Atunci când premierii Mihai Tudose și Boyko Borisov au tăiat panglica, punctul de frontieră era iluminat cu generatoare electrice, nu avea sistem de canalizare și apă, iar infrastructura rutieră nu permitea tranzitul mașinilor cu greutatea mai mare de 3,5 tone. În afară de iluminat, celelalte probleme sunt și acum. 

În perioada 2020-martie 2022, PTF Lipnița a fost închis din cauza pandemiei, apoi traficul s-a redeschis în intervalul orar 8.00-20.00. Cu sau fără polițiști de frontieră acolo, Primăria Lipnița trebuie să asigure paza și administrarea clădirilor, conform HG 1.016 din 17 octombrie 2012.

„Noi plătim tot. Paza locului, reparațiile, lumina, întreținerea drumului până acolo, orice. Cu banii ăștia mai bine fac ceva pentru copiii de la școală. Frontiera nu ne aduce nici un beneficiu, doar cheltuieli”, explică primarul Nicolae Florin Dinu, potrivit Adevărul.ro.

Edilul a făcut demersuri la Ministerul de Interne pentru ca acel punct să fie preluat în administrare de către MAI, dar răspunsul oficialilor a fost scurt și concis. 

„Instituția noastră nu este de acord cu preluarea Punctului de Trecere al Frontierei Lipnița – Kainardja întrucât la momentul aderării României la Spațiul Schenghen se va elimina controlul la frontierele interne ale Uniunii Europene”.

Sumele achitate lunar de către primărie încep de la minimum 10.000 de lei lunar (vidanjare, pază, energie electrică), dar ajung să fie mai mari iarna când trebuie deszăpezit drumul sau când se fac lucrări de întreținere a lui. 

„Acum ne-au cerut (Poliția de Frontieră n.red.) un sistem de climatizare, gratii la toate ușile și geamurile, grup sanitar propriu, duș, sistem de alarmă. Nu o să facem nimic pentru că nu avem cu ce”, adaugă primarul.

O prioritate ar fi și să se construiască o bandă care să permită TIR-urilor să întoarcă, pentru a dezvolta acest PTF, dar administrația locală nu poate susține de la bugetul propriu investiția.

Poliția de Frontieră explică faptul că toate punctele de trecere sunt administrate de către primării și cele cu tranzit foarte mare aduc beneficii comunității locale prin dezvoltarea unor afaceri în zona de graniță. În cazul punctelor de frontieră mici, cum este cel de la Lipnița (5.000 de persoane și 1.700 de autoturisme au trecut în perioada martie-august 2022), despre beneficii nu se poate vorbi.

Primarul Nicolae-Florin Dinu a cerut ajutorul Consiliului Județean (CJ) Constanța pentru ca drumul ce duce la frontieră să fie preluat și întreținut din fondurile județene. Doar că, și în acest caz este o problemă deoarece drumul, care are vreo 7 kilometri, străbate doar UAT Lipnița, neputând fi considerat ca făcând legătura cu o altă comună, deci drum județean.

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța a declarat că solicitările celor din Lipnița sunt în atenția lui și a solicitat mai multe clarificări de la Ministerul de Interne. 

PTF Lipniţa din judeţul Constanţa a fost deschis la 3 octombrie 2017, grație unui proiect transfrontalier realizat cu fonduri europene în cuantum de 6,8 milioane euro. 

S-a dorit atunci să fie o scurtătură la PTF Ostrov sau un punct care să descongestioneze traficul din vama Veche pe timp de vară. Conform Poliției de Frontieră, traficul prin PTF Lipnița este scăzut deoarece nu este o alternativă reală pentru a merge pe litoralul românesc sau bulgăresc.

Sursa: Adevarul.ro