VIDEO: Infractor periculos, oprit de poliție cu banda de cuie, la Caraș-Severin

Polițiștii au reușit reținerea unui infractor căutat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare. La percheziționarea mașinii au descoperit cum reușea el să scape de urmăritori.

Oct 9, 2022 - 21:02
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Infractor periculos, oprit de poliție cu banda de cuie, la Caraș-Severin
Foto: Captură Video Sindicat Europol

”Intervenție spectaculoasă a polițiștilor rutieri din cadrul IPJ Caraș-Severin care au folosit toate mijloacele din dotare pentru a opri un bărbat aflat la volanul unui autoturism care avea pe numele său un mandat european de arestare. După o urmărire pe mai mulți kilometri în care șoferul a evitat mai multe filtre, polițiștii rutieri s-au sincronizat și au folosit banda de cuie pentru a determina șoferul să nu demareze în trombă de la locul interceptării”, au scris reprezentanții Sindicatului Europol, într-o postare pe pagina de Facebook.

Când a văzut că nu mai are scăpare, șoferul a încercat să se blocheze în interior. Însă a renunțat rapid, după ce și-a dat seama că ”polițistul este determinat și este dispus să îi spargă geamul cu arma din dotare”.

”Acesta a deschis portiera, nu înainte de a mai încerca o dată să ambaleze motorul pentru a pleca de pe loc. Colegii însă au reușit să îl extragă la timp din autoturism, să îl pună la pământ și să îl imobilizeze”, mai arată sindicatul.

”Bărbatul fugar avea în autoturism două rânduri de plăcuțe cu număr de înmatriculare despre care urmează să se stabilească în ce scop le folosea, dar și arme albe. A fost condus la sediu pentru realizarea formalităților în vederea predării către autoritățile din Ungaria unde a comis infracțiuni.Pe aceasta cale îi felicităm pe colegi pentru modul exemplar de intervenție și îi spunem din nou ministrului de interne “brutar” dr. Lucian Bode, că grilajele de protecție pentru autospecialele folosite de structurile rutiere reprezintă un factor de siguranță elementar.Nu cum crede el, că doar structurile de ordine publică au de-a face cu bețivi, drogați, dezaxați, agresivi, interlopi etc”, mai transmite Sindicatul Europol.