Ambasada Rusiei în Republica Moldova a fost vandalizată
Un bărbat de 40 de ani originar din Rusia a vandalizat Ambasada Federației Ruse de la Chișinău, Republica Moldova, chiar de ziua liderului de la Moscova, Vladimir Putin, scriind pe poarta instituției mesajul: „Putin ucigașul”, informează TV8.md.

„În seara zilei de 7 octombrie, un bărbat în vârstă de 40 de ani originar din Rusia a comis mai multe acte huliganice în apropierea ambasadei Ruse. Acesta a vandalizat poarta ambasadei cu baloane artizanale, a lansat focuri de artificii în apropierea clădirii și a agățat pe o rangă metalică o bucată de stofă albastră cu alb”, a declarat Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Mai mult, bărbatul a scris un mesaj anti-Putin pe gardul ambasadei („Putin ucigașul”), după care s-a urcat pe gardul instituției Federației Ruse din Chișinău.
„La rugămintea angajaților Inspectoratului General de Carabinieri, bărbatul s-a opus, însă ulterior a fost coborât de pe gardul ambasadei”, a adăugat Svetlana Scripnic.
În urma incidentului, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru huliganism.