Nicolae Ciucă, după demisia lui Sorin Cîmpeanu: România are nevoie de stabilitate şi coerenţă

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi seară, 29 septembrie, că a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei.

Sep 30, 2022 - 06:58
Urmărește-ne peGoogle news
Nicolae Ciucă, după demisia lui Sorin Cîmpeanu: România are nevoie de stabilitate şi coerenţă
Foto: Guvernul României

Am acceptat astăzi demisia domnului Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei. Îi mulţumesc pentru colaborarea de până acum şi pentru proiectele demarate în beneficiul sistemului de educaţie”, a scris Nicolae Ciucă joi seara, pe Facebook.

Şeful Executivului susţine că, ”în continuare, România are nevoie de stabilitate şi coerenţă pentru a putea implementa reforma durabilă pe care ne-o dorim cu toţii pentru învăţământ”.

Urmează să ne consultăm în Partidul Naţional Liberal şi în cadrul coaliţiei de guvernare şi să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcţia de ministru”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

Tot joi seară, Sorin Cîmpeanu a anunțat, pe Facebook, că a decis să demisioneze din funcția de ministru al Educației, ”din proprie inițiativă”.

În urma anunțului, liderul USR, Cătălin Drulă, a cerut și demisia premierului.